a 5-star person
Ca subiect al unui interviu, omul asta nu pare sa aiba mult potential. Supravietuitorul a peste 100 accidente grave este genul puternic si tacut, care isi asuma traumele modului sau nefericit de viata cu un stoicism evident si exteriorizat. Oamenii de azi, cu imaginatia lor marginita de folosirea acronimelor, i’au zis Mil. Manechin pt. Impact Lateral. Are si o balada dedicata de Alifantis. Mil isi arata modul de viata mizerabil doar prin intermediul firelor ce leaga cei 25 senzori si accelerometri implantati in trupul neatractiv de cauciuc. Mil nu are in viata un scop serios, precum testarea noilor masini. El e exponentul modernitatii, al epocii intermedierii, al formarii de formatori si al meta-limbajului de lemn. Cand e “la munca”, Mil isi da cu parerea despre varii metode de testare. Meta-testare, viitoare legislatie. Mil are de ce sa fie satisfacut, contributia sa la Codul Rutier fiind mai mare decat a juristilor. Eat this, absolventi de drept!
Mil sta in locul meu sau al tau intr’un preview al accidentului care ni se va intampla si reda o forma plastic-umana asupra fenomenului care este inregistrat de catre toate aparatele de masura. La final, vom sti daca ni se rupe vreun os in scenariul bolnav si hiperrealist imaginat. Au fost vremuri de pionierat in care nu trecuse nimanui prin cap sa faca un Mil, ci foloseau cadavre pentru asta…
Luand in considerare toate scurtcircuitele personalitatii lui si ocazionalele amnezii, Mil e chiar un tip interesant. S’a nascut in 1990 dar conceperea sa dateaza din 1983, cand Comitetul European de Experimente Rutiere a stabilit, intr’un moment de reala clarviziune, nevoia de a crea asemenea manechine.
Cand intra in tura, este carat intr’un scaun cu rotile pana la masina, scena parca desprinsa din spectacolul grotesc al ghilotinei franceze. Cercetatorii privesc cu raceala cum omul de cauciuc este asezat la volan si priponit cu centura. Mil are inaltimea si greutatea medie a unui barbat, si nu prea coopereaza cand il misti. Mil mai are un frate, pe care il cheama tot Mil. Odata fixat, el este adus la viata de un scurt impuls electric. Luminile se aprind, camerele incep sa roteasca filmul, un sunet se aude din ce in ce mai tare, in timp ce tamponul de metal este accelerat pana la 50km/h. Mil sta cu falcile inclestate ale unui mandru revolutionar aflat in fata plutonului de executie, si priveste numai inainte. Primeste teribila lovitura in coaste si pelvis. Deseori, capul i se izbeste de geam si Mil este proiectat haotic pe scaunul din dreapta, inert, intr’o tacere crunta. Agonia sa este downloadata in cutia neagra si mai departe, catre zecile de ochi fixati.
Povestea asta nu starneste mila, fiindca manechinul nu e proiectat sa suporte consecinte fizice externe. Coastele lui se arcuiesc dincolo de nivelul la care cele umane s’ar fi rupt demult, doar senzorii fiind cei care stabilesc efectul asupra oamenilor. Se spune ca odata a patit’o mai grav, ramanand fara un picior. Oricum, o duce mult mai bine decat stramosii sai care au contribuit la stabilirea normelor pentru impactul frontal. Aceia au ramas deseori fara cap, care traversa vioi parbrizul si batea recorduri de aruncare a greutatii. La gatul lui Mil, o pancarta are scris: “6/10 vieti ramase”. Inca 6 glume proaste din astea si Mil merge pe targa catre departamentul de recalibrare. De fapt, el e inca tanar, si mai poate incasa multe lovituri.
Munca lui Mil are o importanta capitala si se achita de ea cu un altruism de samaritean, absorbindu’ne durerea si usurandu’ne impactul pe care l’am putea trai odata. In ciuda acestei nobile misiuni, eu nu ma pot abtine sa nu il detest. E ceva legat de aparenta sa impenetrabila, de subumanitatea sa fioroasa, de stilul sau pasiv-contemplativ. Daca faci o gluma proasta despre degetele lui lipite, daca ii dai o palma peste fata, daca il legi intr’o masina si il pocnesti de un zid sau chiar daca ii tai capul cu un topor, expresia lui faciala ramane rece, fixa, insipida. Nici macar nu s’a obosit cineva sa’i deseneze niste ochi de carioca, sa’i mai indulceasca aceasta existenta lipsita de iubire care ar trebui sa lase urme si altundeva decat in fisierul log al accidentului. Ca si baiatul care era de rasul scolii, cel care isi lua toate palmele si de care se facea misto cu fiecare ocazie, si manechinul o fi avand o limita a suportabilitatii psihice?
Acum am un nou cosmar in care Mil si toti prietenii lui fara chip se revolta, se urca la volan si pun la cale o crunta razbunare.
