sunt student… la medicinaaa
Joi dimineaza, in semi-transa, ies din casa. La capatul strazii ma intalnesc cu domnisoara S, studenta la medicina. Ada Milea ar avea ceva de adaugat la asta. O stiu pe S. demult, si putem spune fara exagerare ca suntem prieteni. Ne respectam reciproc si suntem constienti de puterea de procesare a celuilalt. Ce n’am reusit niciodata sa accept la ea, este acel stil foarte foarte planificat, care nu lasa loc de nicio aventura, de nicio escapada. Multa vreme, cand o intrebam ce mai face, ajungea imediat sa se planga ca nu are prieten. Mai avea cate o fixatie, apoi se lamurea ca nici ala nu e de nasul ei. Fair enough. Ce nu mi se parea deloc fair, era faptul ca discutia decurgea cam astfel:
eu:ce mai faci?
ea:bine, prin casa
eu:da iesi afara, it’s much better
ea:n’am prieten, ca as iesi. tu cum stai?
eu:(sa zicem k uneori era cazul) mai bine mai rau, cu prietena …
ea: ma bucur!!!
Am pretentia de la cineva inteligent sa nu se bucure asa, stupid. Sa intrebe, sa analizeze, sa treaca ceva timp pana ajunge la concluzia k are de ce sa se bucure cand ies cu o anumita fata. In the end, that’s what friends are for, sa ne deschida ochii atunci cand poate nu suntem singuri in stare.
Cea de’a doua problema referitoare la S. este felul in care ea, si evident nu numai ea, isi schimba intreg modul de viata si programul zilnic. Parca ar avea un jumper, setat pe modurile “am/n’am prieten”. A fi cu ea e ca o institutie. E ca si cum ai merge la serviciu. Acum nu discut de beneficii, de bonuri de masa… ci doar de un orar care mie mi s’ar parea absolut criminal si m’ar face sa fug. Dar poate sunt persoane care fix asta cauta …
“In the end, that’s what friends are for, sa ne deschida ochii atunci cand poate nu suntem singuri in stare.” – Un om iti deschide ochii o data, de doua ori, si asteapta sa faci ceva in privinta asta. Cand totusi continuii in acelasi mod, constient, ce rost mai are sa traga de tine?
“A fi cu ea e ca o institutie. E ca si cum ai merge la serviciu. ” “(…) un orar care mie mi s’ar parea absolut criminal si m’ar face sa fug.”- Fiecare are niste prioritati. Studentii de la medicina au se pare prioritati diferite fata de noi, restul studentilor. Cat timp nu depui suficient efort sa depasesti pe lista, celelalte prioritati, probabil ca nu meriti mai mult decat timpul alocat. Cresti in prioritate, creste si timpul. Pana la urma, toti avem un program si mai devreme sau mai tarziu si tu o sa ajungi “ca o institutie”, spre exemplu pentru copiii tai. “Deschis de la ora 18:00 la 21:00 cu pauza de masa intre 19:00 si 20:00″. Cred ca noi suntem prea boemi deocamdata, nu ei(medicinistii) prea rigizi.
PS: As fi zis acelasi lucru si in alte conditii decat cele date, dar acum poate sunt mai in masura sa imi dau cu parerea :P.