Iasi – gradina zoologica universitara

Cincisprezece minute in mijlocul zilei de luni. Cincisprezece minute de observare involuntara a doua obiective universitare invecinate: caminul Akademos si Biblioteca Centrala Universitara. Cincisprezece minute de dispret si dezgust intelectual.

Cum urci de la restaurantul RS spre Fundatie, treci pe langa ultima investitie a Universitatii, caminul Akademos. De parca aerele din Gaudeamus nu erau suficiente, rectorul pluseaza in dorinta sa de a acapara un sector din taranimea ajunsa, oferindu-le un camin la 2 pasi de biblioteca crasmele de la Casa Studentilor, cu mai multe locuri de parcare pentru masinile lor de fitze, spurcate de numere din judete flamande. Ni se arunca praf in ochi despre conditiile occidentale din acest camin dar, sa fim seriosi, chiria aceea nu poate fi platita dintr’o bursa (nici daca ai avea 10 pe linie…), ci doar de copkii capsunarilor de duzina care isi etaleaza nimicnicia la oras.Ei ce’ar fi ca in acel camin sa se acorde locurile doar in functie de medie, si studentii de valoare (care nu se masoara nici in aur, nici un 4 inele pe grila) sa aiba parte de mult-trambitatele conditii?

Un pas inainte pe o scara in spirala, si ajungem la etajul I al Bibliotecii, acea cladire somptuoasa cunoscuta de cei de mai sus poate doar pentru Sage cafe. Desi acolo nu se tin seminarii joi noaptea si nici nu se serveste whisky cu energizante… Deci, cladirea aia mare care umbreste trecerea de pietoni dinspre Belfast are o sala de imprumut, in care sunt circa 50 calculatoare. Dat fiind ca misiunea mea implica traversarea acelei sali spre a ajunge la sectia periodice, curiozitatea m’a impins spre a trage cu ochiul, din fuga, la ecranele celor 50 calculatoare, toate ocupate, intr’o ambianta deplina de studiu adanc.

Recensamant: facebookul si pagina de innoire a subscriptionului la WoW sunt eliminate din turul 1, iar in finala ajung neobositul messenger si esenta logicii de nivel prescolar pe fond verde, cunoscuta in lumea secretarilor si a angajatilor de stat drept “munca la birou”, iar in lumea reala ca Solitaire. Instrumentul de alienare si imbecilizare derivat din pasiente pune stapanire pe generatia tanara, asa cum a facut’o si cu cei peste 30 ani care prind radacini in functii fara sens prin institutii fara noima. Ma bucur ca administratia publica are un viitor luminat si ca viitorii angajati ai Sistemului nu vor putea pica proba practica de Solitaire (de altfel, la ce altceva i’ar putea testa inaintasii lor in functie?)

O usa inalta ca un portal intre doua lumi (da, m’am coborat putin la nivelul rpg poate ma intelegeti si voi) si ajungi in sectiunea periodice. Multe mese goale, niciun calculator, no fun. Doua persoane trecute de 60 ani aproape ca nu se vad de dupa niste cataloage cu mii de pagini, in care probabil Descartes o fi explicat la pagina 833 cum sa castigi mereu la Solitaire, dar ochiul batranului va ignora paragraful acela vital, chintesenta reusitei in societatea actuala.

Mission accomplished, am predat cele 10 exemplare din Alice in Wonderland autorului si am facut cale intoarsa pe aceeasi usa care ma inhiba prin inaltimea sa. Nu mi’a placut niciodata asta in UAIC. E reactia mea fireasca la acesti coate-goale care nu au altceva decat mandrie. Cand deschizi o usa din aceea, nu poti sa treci neobservat. Dar ce mai poti sa’ti doresti decat sa treci total neobservat prin orasul acesta universitar doar cu numele, in care de fapt se face doar o colecta de bani murdari, murdari de glod si de jegul de sub unghii al celor care vin sa ne invete cum se munceste. Picior peste picior, 3 rosu peste 4 negru 8 ore pe zi.