Nu se rusineaza ca e copil, nu isi urmeaza lupta pentru a lasa in urma acea varsta a patimilor sportive ne-inecate in alcool si cu lacrimi razlete. Isi asuma rolul de neofit fata de cei cu state vechi de plata la privit meciuri, desi are destule meciuri si el in urma…

Si in final isi ia inima in dinti si scrie din tot sufletul despre echipa lui iubita. Si mai are si tupeul de a trimite la Premiile Ioan Chirila. Poftim, maestre, umila lui jertfa pe altarul atat de decazutului jurnalism sportiv, la peste 10 ani de cand ne’ai parasit.

” Ce sentiment! Este speranţă! Mai ales când Kapetanos scapă din nou singur spre poartă. Nu durează mai mult de zece minute şi e gata. Roberto Carlos are însă un flash-back galactic şi-i molipseşte şi pe coechipierii săi: trei pase din prima, centrare de chirurg şi Kazim dă un gol simplu. Nea Traian are lacrimi în ochi. „Lasă Mitică, mai avem timp” încearcă Marin să-l liniştească. Timp mai era. Speranţă nu. Iar când Kapetanos loveşte perfect cu capul şi mingea se lipeşte de vinclu şi se scurge pe lângă, nea Traian cade în genunchi: „Ce nu ne-ai dat-o Doamne măcar pe asta?”. Dar cine să răspundă? Când arbitrul fluieră finalul după 94 de minute de joc nimeni nu mai zice nimic. Nea Traian: „Asta e…Atâta am putut”. Marin: „Şi doar am zis că nu mă mai uit…”.

Musafirii pleacă trişti şi eu mai apuc să scriu în jurnal: „Steaua n-a jucat slab, ci chiar bine; acest fapt e, poate cel mai îngrijorător. Este ceva ce caseta tehnică nu poate spune.  Că Marin se va ţine data viitoare de cuvânt şi nu se va mai uita la meciuri. Că pe nea Traian îl aşteaptă mâine cele mai grele 8 ore de muncă din toată săptămâna. Că eu am văzut un meci frumos, dar care a dezamăgit pe toată lumea. Oare dacă ţin cu Steaua şi în viitor va fi la fel?”  “

Vlad Cantic, noiembrie 2009

Niciodata nu am avut o fascinatie irationala fata de Rusia. Nu ma infioara imnul armatei ruse, desi ii recunosc valoarea artistica si motivationala. Nici dupa nazisti nu ma dau in vant, dar hitul lor e mai bun, mai inaltator, mai uber alles. Totusi, o oarecare preocupare latenta fata de Rusia am avut mereu, ca orice domeniu care imi starneste o sumedenie de intrebari.

Un imperiu este mai usor de catalogat, mai usor de inteles, mai previzibil ca intentii si mai transparent ca organizare. Rusia actuala este pentru mine ca un monstru marin latent, care nu stii cand se trezeste si cu ce intentii, daca va ataca de foame sau de rautate. Suntem aici, aproape de ei si vom simti foarte repede orice intentie ofensiva, precum a fost de sute de ani. Rusia da impresia ca a invatat ceva din trecutul ei, spre deosebire de celelalte state. Nu cred ca va mai fi un urs pacalit de vulpe ca’n 39.  Cand ma gandesc la rusi celebri, in primele 5 nume imi voi aminti de sahisti, ceea ce nu mai e valabil pentru alte natii.

Rusia a revenit in atentia mea printr’o serie de coincidente pe care le cultiv atent si care imi fac o deosebita placere.

1.Incredibilul blog English Russia, pe care mi l’a aratat intr’o zi la servici George. De la imagini de epoca din Sankt Petersburg pana la orase comuniste astazi parasite precum Cernobal, blogul e o colectie impresionanta de instantanee ale vietii sovietice autentice. Nu lipsesc pitipoancele, cocalarii, soferii nebuni si toate consecintele sportului lor national, vodka.

2.Editura care mi’a propus o frumoasa lucrare de geopolitica, in care Rusia joaca rolul principal si se merge pe granite, catre Europa, Asia Centrala si China. Abia astept in fiecare seara sa vin sa mai fac cateva pagini.

3.Echipa Astana. Astazi am aflat ca Astana e capitala Kazahstanului din 1997. Eu invatasem ca e Alma-ata (Almaty), dar iata ca nu mai e… Astana inseamna capitala in limba kazaha, dar denumirea vine din persana, unde asta-neh inseamna locul sfant. De mentionat ca in Kazahstan mai exista un oras extrem de important pentru rusi, Baikonur.  De acolo s’au lansat toate rachetele sovietice, toti satelitii, inclusiv cel cu Laika, precum si piesele statiei MIR. Cosmodromul este atat de important pentru rusi incat, atunci cand au acceptat independenta statului kazah, au pastrat acest oras pana in 2050. Dupa retrocedarea Hong Kong si Macao nu stiam sa mai existe asemenea situatii.

4.Ufa. Capitala republicii Baschiria, oras celebru pentru echipa sa de hochei si pentru dezastrul feroviar din 1989, in care 575 oameni au murit si alti 700 au fost raniti dupa ce doua trenuri ce treceau unul pe langa celalalt au scos scantei in apropierea unei conducte de gaz ce se fisurase. Este cel mai grav accident din istoria cailor ferate ruse.

Rusia are 21 republici autonome. SUA are 50 state. Cate state americane puteti numi si cate republici ruse?

Iata un fragment dintr’un editorial de Bogdan Branzas, aparut in Forbes Romania nr. 15. Sit back and draw consequences.

Cu totii ii tinem minte mai degraba pe tipii aia haiosi care spun tot timpul bancuri misto. Deci, ei isi castiga repede notorietatea, cuceresc fetele si distreaza anturajul. Sunt accesibili si ne fac sa radem. Cam atat retinem despre ei. Este mai geru sa ii inghiti pe cei care iti vorbesc serios si masurat si chiar spun ceva. Insa cand vei avea nevoie de ceea ce acel tip serios are de dat, vei apela la el, pentru ca are substanta. Si daca esti putin cu capul pe umeri vei dori sa’l ai drept prieten. Cu tipul haios mergi la baute si la femei si dispare meteoric din agenda ta cand vei gasi un alt companion cu poante mai putin rasuflate. Intr’o buna zi “criza va trece si pietrele vor ramane”, azi, maine sau peste un an. Pietrele sunt acele branduri care au construit si in aceasta perioada dificila si au continuat sa se diferentieze de pluton prin substanta. COnsumatorul va impune pana la urma o disciplina a brandurilor. Atributele reale, strategia, atitudinea de parteneriat cu consumatorul, eficienta, preturile si comunicarea focusata pe avantaje reale vor avea de castigat. Brandurile sunt alergatori de cursa lunga.

Sambata, ora 23:00.  Cea mai lunga sedinta de calificari din istorie il are ca invingator pe Rubens Barrichello, care da o lovitura puternica celorlalti doi rivali la titlu, Button (14) si Vettel (16). Este primul pole position al brazilianului dupa CINCI ani. Cu o zi inainte de cursa (probabil pe ploaie) de la Interlagos, iata cam ce’ar putea regreta fiecare din cei trei piloti angrenati inca in lupta pentru un loc in istorie.

Jenson Button (lider al clasamentului general, 85 puncte – o clasare pe locul 3 ii este suficienta pentru a pune capat agoniei si sanselor matematice ale rivalilor sai)

- Teoretic, regretele sunt invers proportionale cu numarul de puncte. Totusi, faptul ca Vettel este inca in lupta se datoreaza si evolutiei lente a dezvoltarii monopostului Brawn in a doua jumatate de sezon. Problemele financiare si sponsorii “one-race-long” nu pot asigura stabilitatea unei echipe, dar minunile strategice (a se vedea Monza) marca Ross Brawn au mai cosmetizat dimensiunile declinului.

- intrand mai in detaliu, Button poate incepe analiza negativa cu cea de’a doua cursa, cea din Malaysia, unde nu este vina sa, dar scurtarea cursei i’a oferit 5 puncte in loc de 10, in timp ce Barrichello a luat 2 in loc de 4 iar Vettel a abandonat. Daca s’ar fi rulat pana la sfarsitul acelei curse, Button ar fi avut 17 puncte in fata colegului sau acum, iar Vettel nu ar mai fi contat deja.

- primul semn al declinului s’a produs chiar la Jenson acasa, unde in conditii reci, Red Bull a obtinut dubla, la 40 sec de urmaritori. Button a plecat prost de pe locul 6, ajungand pe locul 9 la finele primului tur. In final, englezul a revenit pana pe pozitia a sasea, dar era prima oara cand pierdea puncte in fata colegului sau de echipa, care a urcat pe ultima treapta a podiumului.

- criza de aderenta a masinilor Brawn in Germania si Ungaria, unde s’a clasat pe 5 respectiv 7, mereu in fata colegului sau de echipa.

- un nou start mediocru la Valencia, de pe 5 pe 8. In final, ajunge pe 7, dar Barrichello profita de o eroare a mecanicilor lui Hamilton si se impune.

- calificare ratata in Belgia. Plecat de pe 14, nu reuseste sa se extraga din plutonul debutantilor si este implicat intr’un accident colectiv, impreuna cu Hamilton, Grosjean si Alguersuari. Barrichello duce la final o masina in flacari si mai aduna 2 puncte mici.

- o noua calificare sub nivelul masinii in Singapore, unde configuratia circuitului privilegiaza o plecare din fata.  Ajunge in final pe locul al cincilea, aparandu-se eroic in fata colegului sau spre final.

- o penalizare in Q3 in Japonia il arunca de pe 9 pe 11 pe grila. Contextul il aduce in posesia ultimului punct, dupa o tentativa esuata de a avansa inca o pozitie in detrimentul lui Barrichello.

- cireasa de pe tort, calificarile de astazi si lipsa de inspiratie de a nu intra pentru intermediare. Grila e ca un dus rece: Barrichello 1, Button 14.

Barrichello, pe de alta parte, trebuie sa faca o incercare de a fi obiectiv si de a trece dincolo de complexele sale de om marginalizat si defavorizat.

- calificarile din Malaysia, unde a terminat abia pe 8 in conditiile in care Button a plecat din pole.

- startul de cosmar din Turcia, de pe 2 pe 13.

- ritmul impus ca lider in Germania, care i’a permis lui Webber sa intre la boxe pentru o penalizare si tot sa iasa in fata lui.

- calificarile din Ungaria, locul 13, 10 la finalul unei curse modeste pe un traseu pe care nu se poate depasi.

- accidentul din calificari din Singapore si nevoia de a schimba cutia de viteze (penalizare de pe 4 pe 9). O cursa la fel de modesta a culminat cu rocada cu Button, greu de crezut ca ar fi avut loc si cu plecarea de pe 4.

Vettel regreta, global, inceputul de sezon, in care atat masina ce nu avea difuzorul contestat cat si el (accidentul cu Kubica in Australia, abandonul din Malaysia) nu au fost la inaltime.

- dupa ce Red Bull au facut in sfarsit o masina competitiva, a inceput criza motoarelor care se tot spargeau si nu ar fi exclus ca Vettel sa aiba nevoie de cel de’al 9-lea motor in ultima cursa, fapt ce i’ar aduce penalizarea de 10 locuri pe grila de start.

- depasirea vitezei pe linia standurilor, in Singapore. L’a aruncat de pe 2 pe 4.

- lipsa ordinelor de echipa, care l’au privat de 2 puncte in Germania. Detaliu marunt, in comparatie cu abandonurile tehnice din Ungaria si de la Valencia.

- puterea deficitara a motoarelor Renault la Monza.

- ghinionul de azi din calificari, cand traficul l’a impiedicat sa treaca de Q1. Paradoxal, Vettel si Hamilton, cei mai talentati pe ploaie, nu au putut urca mai sus de 16 si 17, fara sa fi facut vreo greseala flagranta.

In final, o observatie interesanta. Cei trei nu au ocupat niciodata podiumul integral. In Ungaria si Singapore, niciunul dintre ei nu a urcat pe podium.

Joi dimineaza, in semi-transa, ies din casa. La capatul strazii ma intalnesc cu domnisoara S, studenta la medicina. Ada Milea ar avea ceva de adaugat la asta. O stiu pe S. demult, si putem spune fara exagerare ca suntem prieteni. Ne respectam reciproc si suntem constienti de puterea de procesare a celuilalt. Ce n’am reusit niciodata sa accept la ea, este acel stil foarte foarte planificat, care nu lasa loc de nicio aventura, de nicio escapada. Multa vreme, cand o intrebam ce mai face, ajungea imediat sa se planga ca nu are prieten. Mai avea cate o fixatie, apoi se lamurea ca nici ala nu e de nasul ei. Fair enough. Ce nu mi se parea deloc fair, era faptul ca discutia decurgea cam astfel:

eu:ce mai faci?
ea:bine, prin casa
eu:da iesi afara, it’s much better
ea:n’am prieten, ca as iesi. tu cum stai?
eu:(sa zicem k uneori era cazul) mai bine mai rau, cu prietena …
ea: ma bucur!!!

Am pretentia de la cineva inteligent sa nu se bucure asa, stupid. Sa intrebe, sa analizeze, sa treaca ceva timp pana ajunge la concluzia k are de ce sa se bucure cand ies cu o anumita fata. In the end, that’s what friends are for, sa ne deschida ochii atunci cand poate nu suntem singuri in stare.

Cea de’a doua problema referitoare la S. este felul in care ea, si evident nu numai ea, isi schimba intreg modul de viata si programul zilnic. Parca ar avea un jumper, setat pe modurile “am/n’am prieten”. A fi cu ea e ca o institutie. E ca si cum ai merge la serviciu. Acum nu discut de beneficii, de bonuri de masa… ci doar de un orar care mie mi s’ar parea absolut criminal si m’ar face sa fug. Dar poate sunt persoane care fix asta cauta …

play with lines

other shapes

and add juuust a little bit of colour

N’am adunat prea multe ore de somn noaptea trecuta, din cauza finalei de la US Open. O finala minunata, in care antipaticul de Roger a pierdut in fata unei sperante mai interesante decat Murray, argentinianul Del Potro. O sa dea foarte bine la cv sa castige primul mare slem tocmai in fata lui Federer. Cum ar spune cei de la ITV, the first of many for JMP. Pentru mine ramane acea satisfactie deosebita cand il vad pe Fed invins. El si Real, sa tot piarda. Chiar asa, poate face Zurich o surpriza?

Pe de alta parte, o partida minunata de fotbal pe nocturna, cu zgomotul tribunelor de la Poli pe fundal. O buna demonstratie a teoriei aceleia cu “fiecare joaca mai bine cand echipa joaca bine”. S’a vazut si nivelul de incredere al fiecaruia, dar si responsabilitatea benefica de a nu fi mai prejos decat colegii, de a nu iti bate joc printr’o mutare stupida de eforturile lor. Demult n’am mai jucat un meci atat de competitiv. Ah, si demult n’am mai jucat contra unor adversari de culoare care sa nu fie tigani, ci chiar all blacks. Au un stil ciudat de a juca, foarte mobil, destul de tehnic, dar imprecis. Si ma incurca prin indicatiile pe care si le dau in limbi ciudate.

Putina F1 la final. Dupa 16 ani de absenta, va reveni legendara echipa Lotus. Ce frumos ar fi sa lege un nou parteneriat cu John Player Special si sa’l ia pe Bruno. Vive la memoire de Colin Chapman. Pragmatic vorbind, avem Lotus in loc de BMW (in sfarsit o echipa cu nume, nu ca Manor, US si Campos) dar… ce vom avea in loc de Renault? Sper sa ii loveasca fulgerul pe 23 septembrie si sa se retraga, cu obrazul crapat de rusine. N’am sa plang nici dupa Toyota, desigur. Iar Mclaren daca ajung sa dea bani pe motoare Mercedes, doar din cauza incapatanarii lui Dennis/Ojjeh de a pastra pachetul majoritar, ar fi inceputul sfarsitului. Din nou, a pleasure to watch.

True Blood season finale clip featuring studio recording of Corrupt

i woke up trying to recompose the dialogue that introduces the great gig in the sky. it goes like this:

“And I am not frightened of dying.

Any time will do,  I don’t mind.

Why should I be frightened of dying?

There’s no reason for it,  you’ve gotta go sometime.”

“If you can hear this whispering you are dying.”

“I never said I was frightened of dying.”

Did she hear it ? Too bad she won’t answer. Rest in peace.

1. Gasiti’va modele, daca nu aveti deja. Analizati-le in detaliu, mergeti la sursa, vedeti ce e in spatele succesului lor. Fie ca va place o gagica mulatra ce’si plimba fundul pe ecrane sau vreun sportiv obisnuit cu succesul, sunt oameni care au in comun CONSECVENTA. Lipsa ei e boala secolului. De fapt, acea vrajeala pe care ti’o asumi cu “la bine si la greu” tocmai asta induce, o constientizare a consecventei. Ceea ce vad rar pretuiesc mult, deci consecventa sta tare sus.

2. Puneti mana pe carte, si nu pe literatura de umplutura care populeaza rafturile acum. Cum nimeni nu s’a nascut stiind sa’si lege sireturile, la fel e si cu dragostea. Indiciu: cu cat e mai veche cartea, cu atat va apropiati de ce’ar trebui sa fie. Nu strica si cateva filme de epoca, asa pentru relaxare, ca poate va simtiti foarte obosite citind. Deh, cand un organism nu e antrenat, rezista mai greu … Deci luati cu film. Viata nu e o manifestare salbatica a libertatii no matter what, precum v’au facut sa credeti Pink si Avril Lavigne.

3. Mircea Eliade. “Vai ce draguuut”. Am auzit des o apetenta feminina pentru el, dar, revenind la punctul 1, degeaba cititi daca nu treceti dincolo de randuri. “Sacrul si profanul” va spune ceva ? E mult mai interesant decat nuvelele cu aer misterios-sexual-indie. Nu cunosc un exemplu mai bun de persoana care sa respecte Sacrul decat el, Eliade. La faza asta voi sunteti zero, sub zero, pe fundul marii chiar. Sa vorbesti de casatorie, de luna de miere, de juraminte de sange e sacru, scrieti asta pe un colt de servetel. In general, cand implici viitorul si visatul cu ochii deschisi, nu te deresponsabilizezi. Scuze, folosesc cuvinte prea lungi si nu incap pe servetel.

Hai ca va ajunge cat ati citit pentru luna asta. Zburdati in voie, fara sens si fara cap. Nu exista viitor dincolo de petrecerea cutare care vine in cateva zile.

Nu ma consider un jucator bun, pentru ca nu am dovedit’o in fata unor jucatori consacrati. Dar pentru nivelul mediu al adversarilor mei, ma descurc. Daca ierarhizez jocurile in functie de satisfactia pe care mi’o ofera, pokerul e in a doua jumatate, clar. Fiindca nu e tocmai un joc de carti si prea des am fost invins de persoane cu iq indoielnic. E bine sa fii destept cand intri in caruselul psihologic al pokerului, dar prea des am intalnit si exceptii. De fapt, nu pot stabili o legatura directa intre calitatile necesare la poker si inteligenta.

Eu joc poker conform principiilor vietii mele. Adica daca pierd, nu acuz un ghinion sau ceva, ci raman cu gandul ca poate n’am studiat destul. E cam singura parte pe care o poti imbunatati singur, deoarece jocul psihologic se dezvolta doar jucand, jucand si iar jucand. Na, aici vroiam sa ajung.

Psihologia asta aplicata imparte jucatorii in:

- oameni care incearca sa demonstreze ca firea lor este un avantaj la poker // oameni care devin brusc altcineva spre a induce in eroare.

- oameni care isi obosesc adversarii prin liniaritate // oameni care atrag atentia prin dese schimbari de atitudine.

Pokerul e mult mai slab decat Mafia, la jocuri psihologice. Totusi, daca la Mafia e clar ca nu trebuie sa atragi atentia asupra ta, la poker nu am putut trage o concluzie in acest sens. Statistic, jucatorii mai expansivi au castigat mai des in jurul meu.

Facultatea de info nu mi’a folosit mie la mare lucru in viata, dar trebuie sa recunosc un mare castig: am descoperit ca mintea mea e perfect compatibila cu o logica din info. Si anume alegerea unui eveniment random, cum alegi un numar dintr’un interval, pe care sa’l consideri ca reper pentru actiunile ulterioare. Intotdeauna m’am agatat de astfel de semne, le’am intors pe ambele fete, ca pe clatite, le’am catalogat drept pozitive sau negative si mi’am ghidat viata dupa ele.

Shuffle-ul de la Winamp imi este, deci, cel mai bun prieten in turneele online. Ma invata cand sa stau cuminte si cand sa las ratiunea deoparte si sa fortez nota. Nu exista Dumnezeu la poker, dar Richard Ashcroft iti mai poate sufla cate ceva la ureche.

Iata un bluf absolut imbecil. Cum sa ceara all in cu alea, dupa ce a jucat 2 ore intr’un turneu?

Ca subiect al unui interviu, omul asta nu pare sa aiba mult potential. Supravietuitorul a peste 100 accidente grave este genul puternic si tacut, care isi asuma traumele modului sau nefericit de viata cu un stoicism evident si exteriorizat. Oamenii de azi, cu imaginatia lor marginita de folosirea acronimelor, i’au zis Mil. Manechin pt. Impact Lateral. Are si o balada dedicata de Alifantis. Mil isi arata modul de viata mizerabil doar prin intermediul firelor ce leaga cei 25 senzori si accelerometri implantati in trupul neatractiv de cauciuc. Mil nu are in viata un scop serios, precum testarea noilor masini. El e exponentul modernitatii, al epocii intermedierii, al formarii de formatori si al meta-limbajului de lemn. Cand e “la munca”, Mil isi da cu parerea despre varii metode de testare. Meta-testare, viitoare legislatie. Mil are de ce sa fie satisfacut, contributia sa la Codul Rutier fiind mai mare decat a juristilor. Eat this, absolventi de drept!

Mil sta in locul meu sau al tau intr’un preview al accidentului care ni se va intampla si reda o forma plastic-umana asupra fenomenului care este inregistrat de catre toate aparatele de masura. La final, vom sti daca ni se rupe vreun os in scenariul bolnav si hiperrealist imaginat. Au fost vremuri de pionierat in care nu trecuse nimanui prin cap sa faca un Mil, ci foloseau cadavre pentru asta…

Luand in considerare toate scurtcircuitele personalitatii lui si ocazionalele amnezii, Mil e chiar un tip interesant. S’a nascut in 1990 dar conceperea sa dateaza din 1983, cand Comitetul European de Experimente Rutiere a stabilit, intr’un moment de reala clarviziune, nevoia de a crea asemenea manechine.

Cand intra in tura, este carat intr’un scaun cu rotile pana la masina, scena parca desprinsa din spectacolul grotesc al ghilotinei franceze.  Cercetatorii privesc cu raceala cum omul de cauciuc este asezat la volan si priponit cu centura. Mil are inaltimea si greutatea medie a unui barbat, si nu prea coopereaza cand il misti. Mil mai are un frate, pe care il cheama tot Mil. Odata fixat, el este adus la viata de un scurt impuls electric. Luminile se aprind, camerele incep sa roteasca filmul, un sunet se aude din ce in ce mai tare, in timp ce tamponul de metal este accelerat pana la 50km/h. Mil sta cu falcile inclestate ale unui mandru revolutionar aflat in fata plutonului de executie, si priveste numai inainte. Primeste teribila lovitura in coaste si pelvis. Deseori, capul i se izbeste de geam si Mil este proiectat haotic pe scaunul din dreapta, inert, intr’o tacere crunta. Agonia sa este downloadata in cutia neagra si mai departe, catre zecile de ochi fixati.

Povestea asta nu starneste mila, fiindca manechinul nu e proiectat sa suporte consecinte fizice externe. Coastele lui se arcuiesc dincolo de nivelul la care cele umane s’ar fi rupt demult, doar senzorii fiind cei care stabilesc efectul asupra oamenilor. Se spune ca odata a patit’o mai grav, ramanand fara un picior. Oricum, o duce mult mai bine decat stramosii sai care au contribuit la stabilirea normelor pentru impactul frontal. Aceia au ramas deseori fara cap, care traversa vioi parbrizul si batea recorduri de aruncare a greutatii. La gatul lui Mil, o pancarta are scris: “6/10 vieti ramase”. Inca 6 glume proaste din astea si Mil merge pe targa catre departamentul de recalibrare. De fapt, el e inca tanar, si mai poate incasa multe lovituri.

Munca lui Mil are o importanta capitala si se achita de ea cu un altruism de samaritean, absorbindu’ne durerea si usurandu’ne impactul pe care l’am putea trai odata. In ciuda acestei nobile misiuni, eu nu ma pot abtine sa nu il detest. E ceva legat de aparenta sa impenetrabila, de subumanitatea sa fioroasa, de stilul sau pasiv-contemplativ. Daca faci o gluma proasta despre degetele lui lipite, daca ii dai o palma peste fata, daca il legi intr’o masina si il pocnesti de un zid sau chiar daca ii tai capul cu un topor, expresia lui faciala ramane rece, fixa, insipida. Nici macar nu s’a obosit cineva sa’i deseneze niste ochi de carioca, sa’i mai indulceasca aceasta existenta lipsita de iubire care ar trebui sa lase urme si altundeva decat in fisierul log al accidentului. Ca si baiatul care era de rasul scolii, cel care isi lua toate palmele si de care se facea misto cu fiecare ocazie, si manechinul o fi avand o limita a suportabilitatii psihice?

Acum am un nou cosmar in care Mil si toti prietenii lui fara chip se revolta, se urca la volan si pun la cale o crunta razbunare.

Se ia una bucata Adevarul de seara, cotidian preferat de multi, fiindca e gratis si nu numai. Sa zicem ca e dintre cele mai bune de pe segmentul sau, caci in afara de ziarul de iasi nu mai pot numi altul care sa merite atentia mea. Evenimentul nu e concurent direct, desi se crede ziar local, let’s face it, toti il cumpara pentru anunturi. Cand eram mic, mai aveam un motiv, benzile desenate cu cainele oscar. Dar sa revenim la ziarul cracanat pe birou.

Prima pagina: stire despre gripa porcina, doua stiri secundare, doua mici reclame la editia nationala… si incep nervii. “Nr. 1 in Romania!” coltul cu lauda de sine, ca la gsp. Puteau doar sa scrie tirajul, daca ma intereseaza statisticile merg personal la BRAT. Apoi reclama la Click, ziar pe care nu l’as lua nici ca inlocuitor de hartie igienica, nici pentru a curata ceapa pe el. Si o mica grimasa pentru acele cuvinte rareori inspirate ce vin ca supratitlu: “astazi – turn de 155m in centrul iasiului”. Ok, am inteles ca astazi s’a dat aprobarea, dar daca nu ma interesa si citeam doar ce e scris mai mare acum eram in cautarea turnului neconstruit. Se pare ca unii n’au auzit de balayage, lectura superficiala…

Pagina 2: o pagina utila, concisa, cu trimiteri la ziarul-closca.

Pagina 3: stirea cu turnul e defapt o mare gogorita, ca mai tot ce se discuta prin CL. de ce mai scriem despre ordinea lor de zi? sa fim realisti: se scobesc in nas si pe unde mai apuca, se conving unul pe altul sa’si aprobe combinatiile personale si cam atat.

Pagina 4: da se putea? Deja 3 pagini fara subiectul de umplutura preferat – traficul! O stire care nu doar ca nu spune nimic, ca mai toate despre asfalt, gropi, taximetristi, linii de tramvai, ci ma scoate din sarite. Merg cu masina, ma confrunt cu problemele respective, lansez niste dumnezei in eter si am terminat, doar n’o sa pun la suflet … Si chiar nu vreau, cand stau linistit acasa si citesc ziarul, sa’mi amintesc de ce m’am enervat azi pe strada. Vreau sa ignor, imi face bine.

Pagina 5: continut, in fine, pe cine intereseaza, e un caz destul de revoltator. Bonus – doua, doua reclame la click, moaca lui piersic included. O poza simpatica, ilustreaza atat viata tiganilor cat si practicile popilor. Na, atata ma duce pe mine mintea…

Pagina 6: o caseta cu informatii utile, deja a doua pagina despre Botosani, incep sa ma irit. Putina publicitate, de parca pentru informatii despre marirea penisului ar lua cineva ziarul asta, sau tot Evenimentul?

Pagina 7: IAR reclama la click cu florin piersic. Da’o in pastele masii deja. Frumoasa pagina – reclame 2/3, articol 1/3 din suprafata. Si mi’am zis la inceput ca nu ma iau de asta decat daca exagereaza tare… nobila intentia mea “cotidian gratuit, hai macar din publicitate sa isi scoata ceva bani”. Daca nu ar fi fost in complexul VH1 care nu are clienti de publicitate si intrerupe programele pentru promo-uri, nu saream asa. Pe bune ca atatea reclame la promotii si campanii si produse din trustul Adevarul ma pun pe ganduri, oare oamenii astia chiar nu au cu ce umple paginile ?

Paginile 8-9: ireprosabil. Stiri care ma intereseaza, ca din Ziarul de Iasi nu aflu nimic notabil despre Poli.  O poza foarte inspirata, se leaga de articol, chiar simt un iz de presa de calitate.  Era chiar asa de simpatica treaba incat as fi putut sa’l ignor pe micutul florin piersic, cu reclama sa la click. Dar, stati linistiti, aceasta exista si rezista!

Pagina 10: nu ma intereseaza emigrantii daca nu sunt de elita. Avem programatori, bancheri, dar n’are haz sa scriem despre aceia, ci despre toti indoielnicii care nu’si mai gaseau un rost pe pamant. Reclama la click, fara imensul actor.

Pagina 11: stiri internationale. Ar fi bune ele asa, dar sa citim supratitlurile: azi-noapte, asteara, aseara, astazi, azi-noapte. V’am convins ca sunt cretine? Mersi.

Pagina 12: discutii de pensionari care vor sa’si prelungeasca viata dincolo de limitele suportabilitatii celorlalti. Am acordat 5 secunde acestei pagini, din care 3 fetelor semidezbracate care fac reclama la, ce altceva, click!

Pagina 13: o pagina despre joburi in care iar aflam ponturi pretioase care nu folosesc la nimic. Mai bine puneau anunturi cu locuri de munca, zau!

Pagina 14: Sudoku, integrama, horoscop. N’aveau cum gresi. Eh, eu n’as fi pus chipul babei care face previziunile astrale, dar poate am eu gusturi prea fragede.

Pagina 15: Programul TV al posturilor de doi bani pe care te uiti si simti cum mor neuronii in sunete intepatoare precum aprinderea brichetei. Era o buna ocazie de a mai cultiva publicul, dar cine dracu il vrea cult? Cu siguranta nu domnii ce conduc trusturile CARE CONTIN TABLOIDE.

Pagina 16: un subiect interesant, tratat in cel mai prost mod posibil. Se da una bucata fetita de 11 ani care practica judo, chiar f bine. Incepem de la titlu: a renuntat la papusi pentru judo. E obligatoriu? Asta ti se spune la primul antrenament? Daca nu lasi papusile vei fi toata viata o plangacioasa si nu vei ajunge nicaieri in sportul asta. Sau cumva orice copil care a mers catre o performanta a lasat naibii jucariile si nu prea a avut copilarie? Ii place inghetata – nu ma intereseaza. Nu ii place ficatul -  idem. Nu ii place romana si matematica. Incepem sa avem probleme. Are un frate, despre care nu spunem nimic, doar aruncam asa chestia asta. Foarte inteligent. Si, bineinteles, punem o poza comunista cu copil care tine diploma in mana si medalia la gat. Deh, mentalitate de scoala generala, dusa la extrem si perpetuata pana in redactie.

Aceasta a fost cea mai lunga parcurgere a ziarului. De maine revin la citit cuvintele alea minunate care calaresc titlurile. Ar putea chiar sa ma destinda succesiunea lor ireala, ca doar asta e si scopul unui ziar, sa ma relaxeze putin intr’o zi agitata. Daca mare informatie nu servim, macar divertissement.

Rossi defeats Lorenzo in an outrageous battle, with Stoner coming in third to level points standings at 106 each.

1992. At his first appearance in Monaco, after just 10 races under his belt, Schumacher finishes a strong fourth, after the epic Senna-Mansell duel and Patrese’s other dominant Williams. The german beats his teammate Brundle by half a minute.

1993. Still in his underdog Benetton, Schumi drives a great race, leading until lap 32 when hydraulics gave up on him. First major blow for him in the Principality.

1994. Two weeks after tragic Imola, the Monaco GP was a fourth consecutive win for Schumacher in the 94 season. It was his first pole position and first Grand Chelem (pole, win, fastest lap+ leading all laps). He lapped everyone except his podium neighbors, Brundle and Berger.

1995.  A replay of 94, with Schumacher winning in formidable style, lapping everyone but the podium (Hill and Berger).

1996. Ferrari days in Monaco start with a lap 2 crash in wet conditions, just before the tunnel. Schumacher had started from the all-important pole, but ended up as one of the many victims in this race that remained in history with its only 4 finishers and with the 2 hours mark being reached!

1997. Worse conditions than the year before made way for a dominant display in the rain by Schumacher, who led from the start until the 62th and final lap, when the 2 hours mark was reached again.

1998. A collision with Wurz at Loews made him end 2 laps down in tenth place.

1999. The front row was Hakkinen-Schumacher, but a better start from the Ferrari made him run away with victory, followed by his team-mate Irvine.

2000. Schumacher took pole ahead of Trulli and benefited from the italian to build up a huge gap until his suspension gave up on lap 55, ending his grand prix in dramatic fashion.

2001. Schumi controlled his frenetic teammate Barrichello down to the flag, ensuring a Ferrari one-two. It was going to be his last Monaco win, as the Principality became the demon-track in the Italian team’s golden era.

2002. Coulthard defended his lead very well ahead of Schumacher, driving a brilliant tactical race.

2003. A train of three cars ran around the streets and away from the rest, but noone found a winning manoeuvre, with Montoya winning from Kimi’s Mclaren and Schumacher’s Ferrari.

2004. Montoya hit Schumacher from behind in the tunnel, on lap 45, while the german was en route to third.

2005. As Albers spun at Mirabeau, Coulthard braked hard and Schumacher had nowhere to go but in the Red Bull’s back. A nosecone change ended his hopes for the podium, finally ending in eighth spot.

2006. His last Monaco GP caused a huge controversy on Saturday, when he stopped on track to impede Alonso from snatching his pole position. His charge from the back of the grid ended in 5th spot.

An all or nothing approach, as Monaco’s casinos inspire.

one week after the traumatic bucharest experience, i regained my peace of mind in style, with a racing dedicated saturday. i drove, watched live rallying and f1 on tv. and drove again. and, oh my, i still miss some driving.

it’s not the first time i expose my theory of equilibrium between good and bad. so it had to be today too, as high-flying rally cars called for another victim. rest in peace lucian garbacea, 42yr. the rally was obviousely shortened and ended in a tragical note.

but for me, it was so close to nature today it still makes me wish for more. i had sun when requested, rain when i had nothing more to expect from the sun, perfect conditions for a perfect understanding. the future is clearly moving, by any powerful mechanical way.

oh, and it was red. mesmerising red.

couldn’t have made a better choice of words myself. a composition based on <<yes>>. and yes, we should see Manderlay one day.

I believe that we can achieve
The love that we need
I believe, call me naive
Love is for free

It’s something that look in your eyes tonight
Like magic it’s changing everything in sight
I hear it all around me everyday
In the music that you play

The night sky like velvet masks our eyes tonight
And falling reveals the sun rise and ignite
We feel it all around us everyday
In the music that we play

It’s sincere and subjective (all over the world)
Superficial and true (all over the world)
Easy and predictable (all over the world)
Exciting and new to say ‘I want you’

Did you see me coming?
Was I that obvious?
For all of a sudden
There were just the two of us

You don’t have to be in Who’s Who
To know what’s what
You don’t have to be a high flier
To catch your flight

The night we met
Was cold and wet
I needed a drink or two
I saw you standing there
And I knew
I’d love to be loved by you

You may think I’m strong
And I can do no wrong
But I’m vulnerable
So vulnerable
Without you

I may be hard to take
But you can call me fake
’cause I’m vulnerable
So vulnerable
Without you

I know the assumption
Is that I’m tough
With all my anger
That’s fair enough
Even with friends
I have to compete
And try being me
When you walk down the street

At night
I am lying awake
Through the hours trying
To calculate
Am I good enough?
Could I contrive?
To keep this sham around
Will I survive?

I know you must sometimes
Think I don’t care
Or even appreciate
What we share

I’m building a wall
A fine wall
Not so much to keep you out
More to keep me in

Across the sky
The change of time
Last night I lost all day
I’m here and there
I’m anywhere
Away… from Manderlay

Is this a riot or are you just pleased to see me?
Why aren’t we home and hold the talking sweet
I love you really, though I know no-one believes me
There’s chaos every time we meet

I can’t make sense of anything
All I know is the party’s in full swing
If we both just stopped for a minute
I declare war and then you’d win it

I’d survive with only memories
If I could change the way I feel
But I want more than only memories
A human touch to make them real

Another day, another dream
Over the bridge an empty scene
We’d spend the weekend lost in bed
And float upstream

The bourgeoisie will get over it
Look at me, I’m so over it
And you, you’ll get over it
You do, you’ll get over it… in time